Adrian Cristescu

Oho... ho ho...

2009-12-17T10:02:00.000-08:00

Oh da... a venit iarna. A intrat suflaretul de frig in functiune si ninge cu ningatorul. Si exact ca ciclul crizelor financiare de-a lungul istoriei se manifesta si entuziasmul meu... adica porneste de la bucurie, fericire, extaz, nas inghetat, picioare inghetate, frig, balti pe margine soselei, trafic, nervi, ca sa ajung apoi din nou pe-o linie relativ dreapta, resemnarea la un nivel aproape patologic. Mi-aduc aminte de-o replica celebra a regretatului Ghorghe Dinica... destul de ciufut intr-o seara, intr-un taxi, cu un taximetrist ce avea chef de facut conversatie: "Ia uitati, maestre, ce ninge afara..."... raspunsul venind pe tonul care l-a consacrat: "Ninge, fi-le-ar mama lor a dracu, ca de-aia iau bani..."! Asa ca frumos, frumos, dar tot acolo ajungem... si din pacate, tot pe-aici traim! Hai sa traim mult (ca bine n-avem nici o sansa) si sa avem parte de sarbatori... cum or fi ele ca de munca suntem, sunt sigur, cu totii satui! Doamne ajuta...!

Noapte buna!

2009-10-27T15:53:00.000-07:00

Mi-a ruginit indicatorul de "noapte buna". Era candva albastru, taiat pe diagonala de-o dunga rosie. Mi-au cazut bucati din tencuiala peste ochi si pleoape grele nu mai au pe ce sa se sprijine. Cu greu imi mai gasesc locul pe perna si tot cu greu in picioare. Ma plimb visand si dorm cu ochii deschisi. E ciudat. Cand ai insomnii traiesti totul pe jumatate. Esti aproape treaz si niciodata adormit. Cand traiesti pe jumatate, si tot pe jumatate ai si murit deja cum se numeste? Imi vine sa-mi curat rugina de pe "noapte buna" si sa-mi sterg cu guma dunga rosine de pe diagonala. Sa-mi pun la loc pleoapele peste niste ochi obositi si sa-mi duc moartea la gunoi. Dar cu ce mai raman? Cu intuneric? prefer sa am tot timpul un bec aprins, o lumanare arzand si o lumina care sa nu ma lase niciodata sa dorm cu adevarat. Macar asa mai apuc sa mai zaresc printre gaurile din tencuiala celorlalti, chiar si cu ochii intredeschisi.

Inca mai scriu...

2009-10-25T01:42:00.000-07:00

Sunt lucruri pe care mi le amintesc si lucruri de care uit in fiecare secunda. Sunt oameni pe care-i vad si pe care-i aud si oameni pe care nu-i mai simt. Sunt ganduri care-mi trec prin minte cu viteza si altele care ma bantuie cu anii. Sunt bucati din tine care-mi construiesc inca structura corpului si locuri in care nici macar eu nu-mi sunt suficient. Sunt vise pe care le aveam si certitudini pe care le am inca. Sunt eu si in acelasi timp sunt toti inafara de mine. Am trecut de varsta la care mai puteam sa chem ploaia pocnind din degete si mi-e dor de zilele in care terminam de numarat frunzele copacului din fata geamului meu cand nu se facuse seara inca. Mi-e dor de mine cel care arunca din varful degetului mic putina culoare pe-o partitura si care stramba norii cu coada ochiului. Au fost in viata mea oameni care mi-au dat sfaturi bune si altii care mi-au fost prieteni. Cu ajutorul lor am ramas acolo unde mi-era dat sa raman. Au fost in schimb oameni care nu m-au luat de mana, nu mi-au intors capul spre soare si nu mi-au incaltat picioarele in papuci de iarba verde. Au fost oamenii care mi-au vorbit nu cu intelepciunea bufnitei de pe culegerea de algebra, ci cu seninatatea Micului Print. Si nu despre ce-ar trebui sa fac ca sa fie bine, ci despre ce-ar fi bine sa fac. Acestor oameni le datorez un curcubeu si-un zambet de nota intreaga cu semn de repetitie. Datorita lor inca mai scriu...

Nu mai scriu!

2009-08-03T06:59:00.000-07:00

Nu mai scriu! Gata! Nu-mi mai scrijelesc scoarta cu un cui ruginit de vreme si idei. Nu-mi mai las nisipul sa fie scobit cu degete murdare si mult prea batatorite de vise si pareri. Nu te mai las sa-mi linistesti apa din pahar si nici sa-mi strigi in culori ciudate absenta! Nu te mai vreau scrisa si pierduta in substraturi. Nu te mai vreau in cuvinte si-n semne de punctuatie. Nu mai scriu! Asculta-mi sangele in alb si negru. Iti va spune mai multe decat toate pietrele pamantului!

Acum ceva vreme...

2009-08-02T07:17:00.000-07:00

Cand toate aveau un nume, imi puteai spune cumva. Cand totul putea fi atins, puteai sa ma simti. Cand toate aveau un sens, puteai sa ma intelegi. Cand eu eram, puteai sa fii si tu. Acum ceva vreme eram...

In liniste!

2009-07-28T11:43:00.000-07:00

Ard.
Inchid ochii si strang din dinti.
Pune-ti o dorinta si sufla.
Ma voi stinge pentru tine!

Merg.
Inchid ochii si imi astup urechile.
Striga-ma!
Ma voi opri in mijlocul strazii pentru tine!

Tac.
Inchid ochii si tac.
Nici tu nu vorbesti.
Te voi asculta in liniste!

N-am nimic!

2009-06-28T10:03:00.000-07:00

Am un metru patrat de cer si-un sfert de copac. Am o luna taiata brutal de-a lungul de rama unui geam prafuit. Am un perete galben si o perna moale. Am un ochi si-o mana si un picior obosit si mai am si-un bec aproape ars. Am o idee pierduta si-un gand mort si am si-o vointa absurda de tot ce-i in jur. Am tot ce-mi trebuie. Imi spui ca ma misc ciudat si vorbesc prostii... Sunt bine. N-am nimic. Mi-e totul patrat!

Cam tarziu...

2009-06-23T12:48:00.000-07:00

Cam tarziu... am ajuns cam tarziu acasa si am gasit lumina stinsa, geamurile inchise si usa, ca de fiecare data incuiata. Cam tarziu mi-am adus aminte la ce etaj stau si la fel de tarziu mi-am nimerit si usa. Cam tarziu mi-am dat seama si ca sunt singur, ca e atat de liniste incat aud cum trece timpul si cam tarziu s-a facut de cand, inchizand usa in urma mea, am pasit pentru prima oara in mine gol. E tarziu si in baie si abia intr-un tarziu curge si apa. Mi-a imbatranit casa, mi s-a albit covorul si s-a incovoiat de spate manerul fotoliului. Cam tarziu pentru orice, pentru oricine, pentru mine... Cam tarziu am fost, cam tarziu am ajuns aici si-i cam tarziu sa ma mai intorc. E intuneric si e liniste si cred ca-i cam tarziu sa mai scriu.

Cred ca...

2009-06-19T08:05:00.000-07:00

Ti s-a intamplat vreodata sa te trezesti seara? Sa deschizi ochii si sa vezi cum tocmai iti apune soarele? Sa deschizi fereastra si sa nu auzi nimic, nici un claxon, nici un tramvai, nici un latrat de caine... Ti s-a intamplat vreodata sa te doara atat de tare oasele incat sa stii ca esti dintr-o data mai batran si tineretea e la doar cateva ore in urma? A sunat ceasul si l-am oprit inconstient apoi l-am lasat sa-mi sune doar in minte, ca macar el sa-mi dea un usor sentiment de dimineata. E seara... e seara tot timpul si cred ca tot apune un soare pe care nu l-am mai vazut de mult. Undeva in spatele asfaltului sunt sigur ca e un soare care apune intr-una, ca de rasarit nu vad de unde-ar putea sa rasara. Cred ca mi-e seara tot timpul... Cred ca de-aia mi-e somn intr-una...

Dupa ce canta greierii

2009-05-15T12:31:00.000-07:00

Dupa ce bate vantul si greierii incep sa-si cante rostul pe lume, dupa ce mirosul de asfalt prafuit udat de o ploaie mincinoasa se lasa incet spre pragul usii, incep si eu sa imi indrept spatele si sa imi trosnesc oasele. Am lipsit o vreme... am fost plecat inafara... cu mult inafara mea, pierdut usor intr-o multime de vieti si de suflete care nu-mi apartin. Mi-am vazut drumul pierzandu-se in spatele meu, am vazut golul ce se casca somnoros inaintea mea si eu mergeam inainte, dincolo de vant, de greieri, de suflet... de mine. M-am prins din urma pentru o secunda si mi-am spus ceva ce nu-mi mai amintesc, dar stiu ca m-am pierdut din nou si acum imi mananc cu pofta frimiturile pe care le-am presarat in urma mea ca nu cumva sa-mi pierd drumul spre casa. M-am pierdut si imi bate vantul prin oase... si numai greieri am in cap.

Generic

2009-03-17T10:34:00.000-07:00

Sunt momente in care soarta ma trezeste brusc cu un deget proaspat inmuiat in gura si varat in ureche. Sunt momente in care filmul se consuma usor, cand incep sa-ti curga amintiri si ganduri de jos in sus, albe pe un fond din ce in ce mai negru care se stinge intr-o emblema anemic conturata, cu linii nedefinite, pe care-o lasi in memoria celorlalti. Cred ca cel mai frustrant este atunci cand nu te gasesti trecut in dreptul regizorului... de multe ori nici macar in dreptul actorului principal. Eu unul stiu ca nici macar nu am compus soundtrack-ul propriului film. Pana si melodia de generic suna diferit. Ei bine, va tot urca scrisul asta pana cand imi voi vedea numele undeva... Sa fiu oare printre masinisti?

Tu nu

2009-03-11T16:00:00.000-07:00

Tu nu mai vezi rasaritul...
Cufundata in perna ta de paie ai ochii stinsi!
Ti s-a facut toamna si te simti tot mai in jos...
Nu ma mai auzi...
Am devenit o parte din linistea cu care-ti umpli zilnic clipele
Si parca nici aerul nu mai e atat de usor de descifrat...
S-a dus tot acel vant care, odata,
Aruncat dintr-un arcus pe chipul tau, amesteca nuante de violet...
A ingalbenit pana si mirosul de mar verde al mainilor tale...
Tu nu ma mai crezi...
Ascunsa tot mai adanc intr-o valiza ai incetat sa mai cauti
Gustul dulce-amarui al cerului si-al ierbii...
Tu nu mai stii ca frunzele pe care calci
Au fost odata orele pe care le cresteam impreuna...
Ai fruntea rece...
Nu mai gandesti cu stele si cu tei,
Nu-ti mai zburda prin par sunetul de scortisoara...
O sa mori... si lumea-ntreaga va muri cu tine
Si eu voi merge mai departe viu si alb de vise si pareri
Si voi fi singur, viu si ud de ploaia care ma asteapta dincolo de ochi...
Tu nu-ntelegi...
De ce copacii cresc numai de jos in sus... tot mai sus...

Pentru cunoscatori!

2009-02-28T07:33:00.000-08:00

Viata are muzica ei (vazuta din tramvai):

un politist la bancomat - o secunda recent marita
grup de tineri galagiosi - cluster consonant (in imaginatia lor)
tanara sexy pe trotuar - acord (sper) major cu septima-n bas
magazine cu vitrine colorate - transpozitii enarmonice (de dimensiuni diferite)
o tanara iti raspunde la priviri - scurta cadenta picardiana
tramvaiul aluneca intre doua statii - glissando (cu trepidatii)
soare cald cu vant rece - aranjament orchestral nefericit
claxoane in trafic - scurte note staccato, spiccato, de un forte nervos

Un domn in costum, blocat la semnul de repetitie, oprit pentru un moment din mersul sau adagio, viseaza la volta a doua la care n-a reusit sa ajunga niciodata, fara sa-i fie teama ca va pierde o gramada de masuri cu o coda mult prea lunga pentru portativul lui...

M-am saturat!

2009-02-25T09:01:00.000-08:00

De oameni care ma striga pe numele de familie. De prietenii care imi vorbesc cu "dumneavoastra". De salutul care intotdeauna vine doar inaintea unei solicitari. De vremea rea care nu mai trece. De ziua proasta in care secundarul nu se mai misca. De timpul in care nici macar amintire nu mai sunt. De cei care uita de mine in timp ce-mi vorbesc. De numarul de telefon pe care nu si-l aminteste nimeni. De poza mea mazgalita cu creionul si aruncata in sertarul de jos. De mine in fata voastra. De asfalt!

Cu taxa inversa:

2009-02-22T15:33:00.000-08:00

- Sunteti casa "Rosu aprins"?
- aaa... Da!
- Acceptati o convorbire cu taxa inversa de pe Pamant?
- De la cine?
- Nu s-a prezentat... a spus doar ca in mod sigur veti recunoaste vocea.
-aaa... Bine

- Alo! Cu cine vorbesc?
- Sunt EU!
- Care eu?
- Of... iti tot pierzi timpul cu mine zilnic si nici macar nu imi recunosti vocea?
- La cati am eu pe lista celor cu care imi pierd timpul, crezi ca te stiu pe tine?
- Da... cred ca ai dreptate! Dar totusi, ai putea, te rog, sa iti faci putin timp sa te uiti in alta parte pentru cateva zile?
- Ei da... dar ce-s eu?
- Macar ai acceptat taxa inversa... Bine! Fa-ti treaba in continuare! Pa!
- Hai... treaca de la mine... doar o zi! Bafta!

Oameni si oameni...

2009-02-20T09:55:00.000-08:00

L-ai cunoscut pe omul NU? Seamana putin cu omul POATE doar ca-i putin mai aproximativ chel. Se aseamana intr-o oarecare masura cu omul DACA doar ca nu stie sa intoarca ochii la spate. Omul NU este usor incomplet, ii lipsesc urechile si parca nici nasul nu-i e prea drept. Pe langa el, orice alt om e doar un motiv, doar un pretext, doar un obstacol. Omul NU este aproape viu, aproximativ mort... POATE traieste, DACA nu exista nimeni in jurul lui. Pe langa el, omul DA este doar un om...

O ciorba

2009-02-09T11:43:00.000-08:00

Nimic nu se leaga si nimic nu se amesteca. Rosiile nu sunt completate de cartofi, care la randul lor, nu creeaza un suport, fie el si moral, pentru pui. Cand crezi ca poti sa vezi ceva prin zeama colorata incert, palcuri de taietei se avanta care mai de care sa-ti intunece orizontul. Plimbi lingura dintr-o parte in alta incercand sa deslusesti o forma, un sens... Ce te astepti sa auzi? E doar o ciorba! Si nu-mi spune acum s-o indulcesc. Tu ai vrut lamaia taiata in buctele!

La masa a doua

2009-02-08T06:56:00.000-08:00

Frumoasa doamna din dreapta mea bate de doua ori in masa... oare blufeaza?

Teritoriu strain

2009-02-07T12:35:00.000-08:00

Exista undeva la marginea drumului un copac pe care fiecare drumet scrijelea in scoarta diferite mesaje. Trecand pe langa copacul asta de atat de multe ori, din plictiseala, citeam idei si declaratii, insulte si anunturi, care mai de care mai adanc infipte in coaja sarmanului pom. Era o iubire seaca intr-o parte... o declaratie care se pierdea in timp si pe care ea probabil n-o citise niciodata. Mai jos, o gluma proasta la adresa singurului muritor de pa pamant se lafaia intr-o cumplita fraza deocheata. In partea stanga, chiar langa inima strapunsa de o sageata care continea initialele divinitatii era scris mare si apasat "Eu nu am fost aici!". Nici frunzele cazute si nici vantul nu putusera acoperi scrisul marunt si inghesuit de la baza copacului, cuvinte incalcite si fara de culoare adresate poate celui care nu ajunsese niciodata pana la prima creanga. Un copac cu veleitati de postas statea nemiscat de atata timp pe marginea drumului, iar eu, pierdut pe teren strain, citeam scoarta lui ca pe-un ziar.

Dorm!

2009-02-02T13:45:00.000-08:00

Am inchis pleoapele si-mi odihnesc inima intr-o crancena si obositoare asteptare. Am inchis totul in mine si pe mine odata cu toata lumea. Am inchis gura si-am lasat sa-mi iasa sufletul doar pe nas de teama sa nu sforai si ultimile idei colturoase. Am pus capul pe-o felie de paine si-am lasat sa mi se unga pe ea toata viata, cu mici bucatele de fericire pierdute in timpul gelatinos. Astept in continuare sa ma fure somnul dulce al uitarii de mine. Astept obosind de aer si de paine sa-mi imprastii bucatelele de viata ca cineva, flamand de uitare sa muste fructul meu. Bucatele din mine asteapta intinse pe masa ta... Astept obosit sa musti din mine si tu crezi ca dorm...

In trecere...

2009-01-28T14:09:00.000-08:00

Se intalnisera intr-o camera goala, cu pereti galbeni si umezi pe alocuri, cu dusumea care scartaia melancolic sub fiecare pas. Cu fiecare scartaitura erau mai aproape unul de celalalt. Aproape ca se simteau in podul palmei cum scrasnesc zambete isterice la fiecare miscare. El o vedea pe ea venind dreapta si supla, privind fix intr-o parte si cu mana intinsa spre tavanul de ceara topita. Ea il astepta pe el sa se apropie grabit si s-o traga de umeri, sa sara din fotoliul lui de piele direct in fata ei si sa-i cuprinda gatul cu degetele rasfirate. El trebuia sa fie cum nici ea n-ar fi stiut sa deseneze. Ea ar fi trebuit sa incerce sa intoarca privirea spre el, sa lase umerii in jos si sa-l fixeze doar pentru o secunda. Dar el nu se misca nici macar un centimetru iar podeaua scartaia sinistru cu fiecare gand care cadea pe jos. Ea intepenise cu privirea intr-o parte si tavanul ii curgea tot mai in jos. Cu toate astea, un perete, aflat acolo doar in trecere, ingalbenea...

Personal

2009-01-27T07:49:00.001-08:00

Astept... trece vremea si ceasul se scurge transparent pana pe varful pantofilor. Ma uit in dreapta: aer... ma uit in stanga: vid... de-o parte si de alta a caii ferate cresc flori galbene de nisip. Ma mai uit odata in ambele parti si sinele de cale ferata se pierd ba in aer, ba in vid. Nimic in jur si nimic in mine. Trenul personal se taraste usor undeva la celalalt capat al lumii. Va mai dura o viata sau doua pana sa apara. Se lasa frigul in curand iar eu nici macar n-am unde scrie o carte.
- S-a intamplat vreodata - intreb seful de gara - sa vina mai devreme?
- Niciodata! Totdeauna la timp!
- Da... dar timpul? cu el cum ramane?
- Asta numai tu poti sti, calatorule! Cine vrei sa-ti numere visele daca nu tu?
- Bine, bine... dar trenul?
- Nu mai arunca umarul in nori si pastreaza-ti calmul. O sa vina!
E frig. S-a facut intuneric iar trenul... ei bine trenul meu personal e la celalalt capat al lumii. Care capat? Ei bine, unul dintre cele multe. M-am pierdut undeva la jumatatea dintre capetele lumii si astept sa vina trenul care sa ma ia de-aici. Seful de gara a adormit... poate ca asta urmeaza sa mi se intample si mie...

De tot!

2009-01-20T12:51:00.000-08:00

S-a facut seara, s-a facut de ceai cu lapte si ne-am facut si noi de iesit in oras. Ne-am povestit si ne-am adus aminte, ne-am certat si ne-am sarutat si ne-am spus de suflet. Ne-am strans mainile si ne-am mangaiat obrajii, ne-am lipit fruntea de obrazul celuilalt, ne-am mangaiat inimile cu saruturi calde. Ne-am uitat ochi in ochi si am sorbit ganditori din pahare. Am intrebat-o daca imi poate tine mana intr-a ei pana cand insusi cerul va face riduri si ea a zis da. A spus Da! A zambit larg si mi-a daruit tot aerul ei pentru a-mi umple mie plamanii goi de tot ce fusesem pana s-o intalnesc. Acum suntem doi, impreuna, unul langa altul, de tot!

Esti ce mananci!

2008-12-20T10:03:00.000-08:00

- Avem ceva de mancare?
- Cred ca da... ce-ai vrea asta seara?
- Nu stiu... ceva minor... nu mi-e prea foame!
- Ceva minor... eu ti-as propune un cvartet. E destul de digerabil!
- Da... poate... oricum, ceva minor sa fie.
- Cu putin chopin pe deasupra?
- Pune putin... dar nu prea mult. Ma roade inima si nu mi-ar cadea prea bine!
- Of... iar?
- Da... cred ca-i de la sonata de ieri. A fost cam grea...
- Bine... o sa tin minte! Nu-ti mai dau vioara niciodata.
- Nu cred ca vioara e de vina...
- Nici tu nu stii ce-i cu tine... ce-ar fi sa te relaxezi si sa incerci sa sorbi putin din preludiul asta? Iti va prinde bine...
- Ai dreptate... imi dai te rog o bagheta?...

Ploaie

2008-12-17T12:18:00.000-08:00

Cu cateva trepte mai sus e o lumanare
La care mana mea uscata si albastra
Incearca sa ajunga de cand frigul a cuprins visul.
E din ce in ce mai frig in visul meu
Si marea de sub mine devine din ce in ce mai seaca.
Un zgomot de zale ruginite strabate aerul
Si frunzele care odata ma acopereau acum sunt moarte.
E galben si visul... odata cu el au cazut norii.
Si luna a venit mai aproape, dar n-o pot atinge.
Ma cufund in iarba pe care-o doresc si sper
Ca aburul sa-mi fie prieten.
Ma clatin pe-o fasie de metal incins si mi-e frig
Si marea nu-mi mai stinge focul de sub picioare.
Si visul meu e tot mai rece si luna tot mai galbena.
Nu e aici ochiul care sa-mi vada drumul,
Mana care sa-mi atinga scopul,
Piciorul care sa-mi umble prin minte.
E frig si zalele astea sunt tot mai grele si mai ruginite.
Mai sec ma simt cu totul
Iar lumanarea mea s-a stins in tine...

Uitare...

2008-12-17T11:44:00.000-08:00

O limba vorbita corect te face sa uiti ca poti spune ceva. O idee spontana te face sa uiti ca poti gandi. Un soare luminos te face sa uiti ca te poti uita in sus. Uiti ca existi si continui sa fii? Uiti ca mergi pe asfalt calcand pe vise? Uiti ca stergi geamul cu o mana si cu cealalta te sprijini pe cer? Uiti ca trebuie sa alergi spre lumina si te impiedici de-o umbra? Lecitina ajuta... in caz ca nu uiti s-o iei!

Sensuri...

2008-12-15T14:40:00.000-08:00

Se vorbeste adesea despre cuvinte,
Despre sensul lor.
Despre cum ar trebui, sau ar fi normal
Sa arate sau sa se poarte,
Sa zambeasca sau sa intinda mana primele.
Cuvintele nu intind niciodata primele mana!
Se vorbeste adesea despre idei,
Iar ideile incearca mereu
Sa se intoarca cu spatele cand vine vorba de ele.
Ideile nu pot fi educate.
Ele se imbraca si se poarta doar cum vor ele.
Despre gand e mai greu de discutat.
Gandul e obraznic si alearga de colo, colo
Fara sa astepte permisiunea cuiva.
Gandul e liber.
Dar se vorbeste adesea despre oameni
Si cand oamenii au cea mai mica legatura
Cu ideile, cu gandul sau cuvintele,
Acestea devin lipsite de tot, de sine, de viata...
Omul devine cuvant, idee, gand...

Descoperire:

2008-12-13T13:19:00.000-08:00

Ai bagat vreodata mana adanc intr-un ou? Sa-i simti inceputul... sa pipai rostul lui cel galben si fragil... sa-i cresti cu ochii zilele si sa-i dai apoi de-o parte adevarul alb in care se infasoara... Eu am dat azi peste un ou sincer. Statea el singurel intr-un colt de lume. L-am luat in mana si i-am conturat cu degetul forma intreaga, de la varf pana jos cercetandu-i fiecare mica fisura si gandindu-ma la cum va fi crapat de propria-i buna intentie. Cu toate astea, am descoperit ca un ou nu-i deloc sensibil. Ai impresia asta cand il vezi ca nu se poate tine singur pe picioare. Dar incearca sa-l inchizi intr-un borcan, incearca sa-l pui sa stea drept zile intregi, fa-l sa se rostogoleasca in cerc ore la rand... nu se sparge. Si nu seriozitatea cu care apare in fata ta il protejeaza. Ci adevarul dinauntru. Cu cat e mai bine trecut prin focul framantarii propriei vointe, cu cat e mai calit in luptele cu propriul egocentrism, cu atat e mai tare si mai rezistent...

Muzica!

2008-12-11T13:20:00.000-08:00

Ridica o mana! Lasa-ti capul pe-o parte si asculta. Simti? Acum incearca sa tulburi cu degetul partitura intortocheata tiparita sters pe nori. S-a facut lumina. O coarda anemica prinsa de-un colt de cer incepe sa vibreze si tu suflii cat te tin puterile intr-un con de umbra. Suna... Incepe sa se lege o armonie intre iarba pe care calci si cheile din geanta. Azi nu-mi placi. Ai un bemol care-ti atanra greu sub pleoape si ma impunge pauza de patrime pe care-o ascunzi de mine in buzunarul de la spate. Ai o sincopa in pantof si mergi ciudat... si cand credeam ca totul e pe cale sa se rezolve, vii si-mi trantesti in fata o bara dubla cu semn de repetitie. E bine asa?

Moment

2008-12-08T13:55:00.000-08:00

Vine o vreme in care inima isi gaseste linistea si sufletul adoarme putin ca sa viseze frumos, cu fluturi si cu ingerasi. Vine o vreme in care mintea ia locul visului si incepe sa construiasca un scenariu dupa care fluturii ar trebui sa zboare, ingerasii ar trebui sa aiba si ei aripi, visul ar trebui sa fie vis. Dar nu stim niciodata sigur daca fluturii chiar pot sa zboare, daca ingerii chiar au aripi sau daca intr-adevar visam. Vine o vreme in care coplesiti de intrebarile astea ne gasim orele imprastiate pe tavan, ideile intr-un pahar cu cola si o singura carte, deschisa, undeva pe masa pe post de suport pentru cana de cafea. E momentul in care imaginea din fata noastra se suprapune cu cea din vis si fluturii incep sa se zbata in cana de cafea, ingerii o iau de nebuni pe pereti si visul... visul e o camera moarta, cu niste pereti reci, cu un geam deschis prin care nu se vede nimic, prin care nu se ingelege nimic. E golul din noi iesit in camera, e vidul din vis care atrage in el tot ce are viata si omoara orice miscare. Vine o vreme in care nu mai stii ca visezi, si nu mai esti sigur ca esti treaz. Cum nimeni nu intinde o mana de iarba unui cal in plin atac la regina, cum nimanui nu-i pasa de o furnica ce se urca incet pe-un cerc polar, te vezi deschis in fata lumii, cu sufletul gol intr-un frig de mormant, intr-o lume in care nimeni, nimic nu te vede, nu te aude, nu te vrea si te doare. Nu ai un deget care sa-ti arate scopul, nu ai un picior care sa-ti treaca durerea, nu ai un ochi care sa-ti vada rostul. Dar, undeva in tine, ai o viata si un foc la care ea se incalzeste. Ai undeva, putin mai jos, o dorinta pe care viata sta relaxata pe-o parte si se incalzeste la foc. Vine o vreme cand dorinta, viata si focul din tine se unesc si prind un nume. Numele asta este cheia visului tau. Este chemarea care scoate fluturii la lumina din cana de cafea, care da jos ingerasii de pe pereti si-i aseaza la loc in vis, si da drumul camerei reci sa zboare pe fereastra deschisa ca sa poti ramane tu, visul si numele, in ceva ce se numeste clipa perfecta. Vine o vreme in care, un nume iti poate spune cine esti!

p.s.: Lasa-ma sa fiu numele tau...

Sunt!

2008-12-08T10:33:00.000-08:00

Exista suflete in oameni, sau oameni si suflete;
Exista flori frumoase, sau frumoase si flori
Exista atatea lucruri pe care le pot avea,
Sau exista doar lucruri...
Extaz si frica si ardoare si oboseala
Exista in mine sau parte din mine...
Exist pentru ca nu mai vad stele,
Sau stelele exista pentru un ochi inchis.
Exista un aer pe care il respir
Sau eu exist pentru un aer inrespirabil
Exista pe lume mirosuri de iarba si paie,
Sau exista doar paiele dintr-o lume uscata
Exist doar pentru ca incerc sa gust lumea;
Sau lumea fara gust exista si-atat...
Traiesc ca sa fac minuni.
Sau traiesc pentru ca n-am altceva mai bun de facut...

De cand lumea!

2008-12-07T09:32:00.000-08:00

S-a constat ca oamenii fac in mod constant lucruri pe care nu le inteleg. Se tin de propria convingere ca de-o coarda de siguranta si nu ies din tiparul lor meticulos creionat nici impunsi cu acul. Dar de unde vin aceste convingeri? Sunt ele oare ale noastre? Se iau 5 maimute si se baga intr-o camera de al carei tavan se agata o banana deasupra unei scari. De fiecare data cand o maimuta incearca sa ajunga la banana, toate cele 5 maimute sunt udate cu un jet de apa rece. Fiecare dintre ele va incerca sa ajunga la banana pana vor intelege ca acest lucru atrage dupa sine o baie rece si neplacuta. Se scoate una dintre maimute si se introduce in camera alta. Aceasta, la randul sau, va incerca sa ajunga la banana, dar va fi atacata de celelalte 4 care au experienta dusului rece. Maimuta noua se va conforma repede regulilor grupului. Se va mai inlocui o maimuta din cele initiale cu una noua. La randul ei, aceasta va incerca sa urce scara dar toate celelalte o vor ataca pentru a o opri din drum. La atac participa si maimuta introdusa anterior cu acelasi entuziasm ca si celelalte, dar neavand experienta jetului de apa rece. La fel, maimuta nou intrata se va conforma. Se scot pe rand maimutele vechi si se introduc unele noi si procesul se repeta pana cand maimuta noua va fi atacata de 4 maimute care nu au nici macar cea mai mica idee despre motivul pentru care o ataca pe cea care vrea sa ia banana. Ele fac asta pentru ca... asa e din totdeauna. Asa am facut pana acum, asa vom face si de-acum inainte pentru ca asa am invatat de la strabuni, de la generatiile care ne-au precedat... de cand lumea!

Sarbatori?

2008-12-06T11:08:00.000-08:00

Cu inima intr-o cutie de conserve am intrat azi intr-un hypermarket bucurestean in cautarea unui brad mic si dragut... artificial, deci ecologic. Un vant caldut al dezorientarii mi-a batut pe la urechi si-am inteles ca se apropie perioada in care nu voi mai intelege nimic, in care "prea mult" va fi prima unitate de masura pe scara bunei dispozitii. Cerul a coborat deja la doar cativa metri deasupra bulevardelor, mos Craciun e peste tot, agatat de geamuri, intepenit in vitrine si desenat pe ambalaje. S-a impodobit orasul, s-a aglomerat traficul si magazinele s-au transformat in orhidee salbatice, colorate si ademenitoare. Cu gandul la miresmele sufocante ale cadourilor si la camioanele de bomboane si globulete pe care si le doreste fiecare, uitam ca bogatia nu inseamna cat de mult ai, ci cat de putin iti lipseste. Asa ca azi, cu sinceritatea unui bat de acadea si naivitatea unui aer de munte, ma intreb cine pe cine cumpara in magazine? Cine pe cine consuma?

S-a dus...

2008-12-05T07:59:00.001-08:00

Fara vre-un rost de multe cuvinte goale si fara sa simt nevoia de-un discurs dezlanat si superficial, imi descopar capul in fata celei ce-a fost Anca Parghel! Atat!

e Timpul!

2008-12-04T12:03:00.000-08:00

Te uiti dupa timpul tau ca dupa un metrou care tocmai ti-a inchis usile in nas. Fuge de nebun... refuz sa cred ca respir mai putin, ca-mi bate inima mai rar decat cred eu, ca imi trec pe langa urechi mai putine sunete si vise decat mi se pare. Nu! Timpul trece ca gandul bun. Si ca o draperie roz si frumos mirositoare, cu falduri diafane si gust de catifea care ti se lasa usor peste ochi si peste urechi, apare ea. Ea, vesnic frumoasa, totdeauna undeva sus, cocotata pe-o cutiuta cu surprize ca sa fie mai inalta decat tine, te priveste duios ca pe-un strudel cu mere. Ea, mereu atenta la detalii si mereu intrigata de ignoranta cu care-ti pierzi timpul, gata sa-ti ridice de jos portofelul cu amintiri, dar nu ca sa ti-l dea inapoi, ci ca sa-l declare la obiecte pierdute si neidentificate. Ea, surazand senzual din spatele unei cortine groase de adevaruri, te priveste pe tine, eternul boem, cum iti pierzi sufletul in ochii ei... si-ti place. Si ca un metrou care te asteapta oricand cu usile larg deschise, gata sa plece din statie cand ai chef si conform programului propriei comoditati, ea e tot ce poate fi mai bun in viata ta. Ea e lumea, e calea, e scopul... Si timpul nu mai trece. Te leagana tot pamantul si esti gata sa adormi. Te duce pe brate un vartej de bune intentii si te ascunde de lume. De-aia le iubim noi pe ele... ca ne fac timpul sa nu mai treaca!

Cu greu!

2008-12-03T11:38:00.000-08:00

Cand e atat de cald incat simti ca ti se prelinge sufletul pe gat in jos, cand nu te poti misca pentru ca stai intr-un spatiu mult prea stramt chiar si pentru a mai putea gandi, cand nu vezi nimic in jurul tau dar simti miros de nervi frecati in palma si calcati in picioare, atunci inseamna ca nu te-ai nascut inca. Dar cand vine vremea sa te nasti, sa incerci sa dai din maini si din picioare si sa simti ca-ti arde fruntea dupa o gura de aer, cand disperarea iti cuprinde fiecare membru imobilizat si fiecare parte din tine vrea afara, atunci sa te tii! Se iveste o crapatura undeva in intuneric, intr-un moment pe care-l anticipezi ca fiind unic in tot vacarmul asta de incercari esuate, si realizezi ca e singura cale. Impingi in toate partile, te faci mic, apoi te lungesti la loc, te mulezi pe dupa tot ce apuci, te rasucesti, te dezechilibrezi si te pierzi pe dupa tine, te avanti si cu capul inainte si iesi turtit la lumina. Asa am iesit eu azi din metrou.

Si cand e timp, e si poezie...

2008-12-03T11:23:00.000-08:00

Am inchis ochii, am numarat pana la zece si m-am intors.

Ai disparut.

Stiu ca te ascunzi undeva dar nu te vad.

Ai ajuns sa imi stii fiecare miscare

Si cu cat mai cunosti mai bine,

Cu atat reusesti sa te ascunzi mai departe.

Stii unde o sa te caut

Si eviti mereu locurile in care as putea sa arunc un cuvant.

Lumina asta slaba te ascunde bine.

Eu nu stiu sa vad in umbre... nu le cunosc.

Ai ales bine locul de data asta.

Suntem intr-o incapere in care n-am mai fost niciodata.

Te poti ascunde oriunde...

Nu stiu unde sa te caut.

Oare sa fii intr-o oglinda?

Te-ai ascuns in spatele pozei tale de pe birou?

Te-ai lasat sa te confunzi cu fumul?

Nu te mai vad... incep sa ma ghidez dupa inima.

Te aud cum zambesti undeva in dreapta mea...

E intuneric dar iti aud clar ochii ce ma fixeaza din spate.

O sa te gasesc... Nu mai dureaza mult.

Seara... doar seara!

2008-12-03T10:51:00.001-08:00

Vine o vreme in care, stand cuminte cu fundul intr-o scrumiera curata, iti trec prin cap tot felul de idei care mai de care mai palide si mai transparente. Asta seara, cu degetul adanc infipt in propria memorie, scot de-un picior, la aer, niste amintiri dinr-o copilarie ce mi se pare din ce in ce mai neconturata. Imi aduc aminte ca printr-un geam nespalat de cleiul urat mirositor de pe copacii in care, ca orice copil, ma cataram fara remuscare. Imi aduc aminte de caldura de plapuma veche a ierbii in care eu, impreuna cu singurul pusti de varsta mea din bloc, ne ascundeam de dusmani invizibili, dar greu de invins. Imi amintesc de mine... julit in genunchi, mereu avid de fuga si libertate, tanjind in fiecare dupa amiaza de vara la mingea ce se rostogolea obraznica printre copiii din spatele blocului, in timp ce mie-mi alerga prin degete un necrutator studiu de Czerny, spaima elevilor din clasele 5-8 ai scolilor de muzica, specializarea pian - instrument principal. S-au dus momentele in care cu greu ma mai aduna mama de prin parcuri... asta atunci cand scapam de munca. Singurul lucru imprimat in mine ca un numar mare pe-o factura neplatita e faptul ca nici vantul, nici iarba, nici mingea, nici una dintre astea nu mi-a ramas nicaieri. Nu stiu sa zbor, nu stiu sa cresc la nesfarsit, nu stiu nici macar sa joc fotbal. Tot ce stiu e sa fac muzica, s-o fac bine si... din cand in cand sa ma mai si bucur de ea. Zgarmand adanc in nasul copilariei mele ma descopar incapabil de-a-mi concretiza momentul in care a aparut in mine responsabilitatea. O simt cate-odata, deci exista... Cand am trecut de la vis la constrangere? Azi am simtit lipsa aerului ca pe-o foame care te-apuca la 6 dimineata in statia de autobuz. Am simtit lipsa ierbii ca pe-o vreme rea. Am simit nevoia de fuga, de fuga departe... departe de tot. Acum, scapat de toate canoanele studiului instrumental mi-am gasit refugiul in singura oaza de reala libertate a muzicii: ingineria de sunet - magia din spatele geamului. M-am surprins asta seara, afundat intre butoane si sunete de trompeta, incercand sa-mi reamintesc momentul in care am stat ultima data pe iarba. Cand am avut ultima oara timp sa ma uit printre crengi la cer intins pe spate si sa nu mai numar orele? ...vine o vreme in care, stand cuminte cu fundul pe scaunul din fata mesei de lucru, uiti de tine, de ei, de noi... de tot. Cred c-am uitat si ce vroiam sa scriu in continuare...

Urasc blogurile!

2008-12-03T04:50:00.001-08:00

Se prea poate ca reactia ta la aceasta afirmatie sa fie una de bec in plin colaps mecanic. De unde si pana unde? Pai simplu: toti cei care au sau nu ceva de spus au blog. Toti cei care se plictisesc si vor sa vada cat de colorate sunt pasaricile care le zboara unora prin cap citesc bloguri. Cum era de asteptat, pentru ca nici eu nu-s de fier, incep azi sa scriu, sa spun lucruri care nu vor avea legatura cu nimic, care nu vor face pe nimeni un om mai bun, care nu se vor vrea un manifest si, de ce nu, lucruri care daca nu vor face pe nimeni sa zambeasca, vor ingreuna cu cativa k serverele ce gazduiesc acest blog.
Multam!