Noapte buna!

Mi-a ruginit indicatorul de "noapte buna". Era candva albastru, taiat pe diagonala de-o dunga rosie. Mi-au cazut bucati din tencuiala peste ochi si pleoape grele nu mai au pe ce sa se sprijine. Cu greu imi mai gasesc locul pe perna si tot cu greu in picioare. Ma plimb visand si dorm cu ochii deschisi. E ciudat. Cand ai insomnii traiesti totul pe jumatate. Esti aproape treaz si niciodata adormit. Cand traiesti pe jumatate, si tot pe jumatate ai si murit deja cum se numeste? Imi vine sa-mi curat rugina de pe "noapte buna" si sa-mi sterg cu guma dunga rosine de pe diagonala. Sa-mi pun la loc pleoapele peste niste ochi obositi si sa-mi duc moartea la gunoi. Dar cu ce mai raman? Cu intuneric? prefer sa am tot timpul un bec aprins, o lumanare arzand si o lumina care sa nu ma lase niciodata sa dorm cu adevarat. Macar asa mai apuc sa mai zaresc printre gaurile din tencuiala celorlalti, chiar si cu ochii intredeschisi.

Inca mai scriu...

Sunt lucruri pe care mi le amintesc si lucruri de care uit in fiecare secunda. Sunt oameni pe care-i vad si pe care-i aud si oameni pe care nu-i mai simt. Sunt ganduri care-mi trec prin minte cu viteza si altele care ma bantuie cu anii. Sunt bucati din tine care-mi construiesc inca structura corpului si locuri in care nici macar eu nu-mi sunt suficient. Sunt vise pe care le aveam si certitudini pe care le am inca. Sunt eu si in acelasi timp sunt toti inafara de mine. Am trecut de varsta la care mai puteam sa chem ploaia pocnind din degete si mi-e dor de zilele in care terminam de numarat frunzele copacului din fata geamului meu cand nu se facuse seara inca. Mi-e dor de mine cel care arunca din varful degetului mic putina culoare pe-o partitura si care stramba norii cu coada ochiului. Au fost in viata mea oameni care mi-au dat sfaturi bune si altii care mi-au fost prieteni. Cu ajutorul lor am ramas acolo unde mi-era dat sa raman. Au fost in schimb oameni care nu m-au luat de mana, nu mi-au intors capul spre soare si nu mi-au incaltat picioarele in papuci de iarba verde. Au fost oamenii care mi-au vorbit nu cu intelepciunea bufnitei de pe culegerea de algebra, ci cu seninatatea Micului Print. Si nu despre ce-ar trebui sa fac ca sa fie bine, ci despre ce-ar fi bine sa fac. Acestor oameni le datorez un curcubeu si-un zambet de nota intreaga cu semn de repetitie. Datorita lor inca mai scriu...