Astept... trece vremea si ceasul se scurge transparent pana pe varful pantofilor. Ma uit in dreapta: aer... ma uit in stanga: vid... de-o parte si de alta a caii ferate cresc flori galbene de nisip. Ma mai uit odata in ambele parti si sinele de cale ferata se pierd ba in aer, ba in vid. Nimic in jur si nimic in mine. Trenul personal se taraste usor undeva la celalalt capat al lumii. Va mai dura o viata sau doua pana sa apara. Se lasa frigul in curand iar eu nici macar n-am unde scrie o carte.
- S-a intamplat vreodata - intreb seful de gara - sa vina mai devreme?
- Niciodata! Totdeauna la timp!
- Da... dar timpul? cu el cum ramane?
- Asta numai tu poti sti, calatorule! Cine vrei sa-ti numere visele daca nu tu?
- Bine, bine... dar trenul?
- Nu mai arunca umarul in nori si pastreaza-ti calmul. O sa vina!
E frig. S-a facut intuneric iar trenul... ei bine trenul meu personal e la celalalt capat al lumii. Care capat? Ei bine, unul dintre cele multe. M-am pierdut undeva la jumatatea dintre capetele lumii si astept sa vina trenul care sa ma ia de-aici. Seful de gara a adormit... poate ca asta urmeaza sa mi se intample si mie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu