O ciorba

Nimic nu se leaga si nimic nu se amesteca. Rosiile nu sunt completate de cartofi, care la randul lor, nu creeaza un suport, fie el si moral, pentru pui. Cand crezi ca poti sa vezi ceva prin zeama colorata incert, palcuri de taietei se avanta care mai de care sa-ti intunece orizontul. Plimbi lingura dintr-o parte in alta incercand sa deslusesti o forma, un sens... Ce te astepti sa auzi? E doar o ciorba! Si nu-mi spune acum s-o indulcesc. Tu ai vrut lamaia taiata in buctele!

La masa a doua

Frumoasa doamna din dreapta mea bate de doua ori in masa... oare blufeaza?

Teritoriu strain

Exista undeva la marginea drumului un copac pe care fiecare drumet scrijelea in scoarta diferite mesaje. Trecand pe langa copacul asta de atat de multe ori, din plictiseala, citeam idei si declaratii, insulte si anunturi, care mai de care mai adanc infipte in coaja sarmanului pom. Era o iubire seaca intr-o parte... o declaratie care se pierdea in timp si pe care ea probabil n-o citise niciodata. Mai jos, o gluma proasta la adresa singurului muritor de pa pamant se lafaia intr-o cumplita fraza deocheata. In partea stanga, chiar langa inima strapunsa de o sageata care continea initialele divinitatii era scris mare si apasat "Eu nu am fost aici!". Nici frunzele cazute si nici vantul nu putusera acoperi scrisul marunt si inghesuit de la baza copacului, cuvinte incalcite si fara de culoare adresate poate celui care nu ajunsese niciodata pana la prima creanga. Un copac cu veleitati de postas statea nemiscat de atata timp pe marginea drumului, iar eu, pierdut pe teren strain, citeam scoarta lui ca pe-un ziar.

Dorm!

Am inchis pleoapele si-mi odihnesc inima intr-o crancena si obositoare asteptare. Am inchis totul in mine si pe mine odata cu toata lumea. Am inchis gura si-am lasat sa-mi iasa sufletul doar pe nas de teama sa nu sforai si ultimile idei colturoase. Am pus capul pe-o felie de paine si-am lasat sa mi se unga pe ea toata viata, cu mici bucatele de fericire pierdute in timpul gelatinos. Astept in continuare sa ma fure somnul dulce al uitarii de mine. Astept obosind de aer si de paine sa-mi imprastii bucatelele de viata ca cineva, flamand de uitare sa muste fructul meu. Bucatele din mine asteapta intinse pe masa ta... Astept obosit sa musti din mine si tu crezi ca dorm...

In trecere...

Se intalnisera intr-o camera goala, cu pereti galbeni si umezi pe alocuri, cu dusumea care scartaia melancolic sub fiecare pas. Cu fiecare scartaitura erau mai aproape unul de celalalt. Aproape ca se simteau in podul palmei cum scrasnesc zambete isterice la fiecare miscare. El o vedea pe ea venind dreapta si supla, privind fix intr-o parte si cu mana intinsa spre tavanul de ceara topita. Ea il astepta pe el sa se apropie grabit si s-o traga de umeri, sa sara din fotoliul lui de piele direct in fata ei si sa-i cuprinda gatul cu degetele rasfirate. El trebuia sa fie cum nici ea n-ar fi stiut sa deseneze. Ea ar fi trebuit sa incerce sa intoarca privirea spre el, sa lase umerii in jos si sa-l fixeze doar pentru o secunda. Dar el nu se misca nici macar un centimetru iar podeaua scartaia sinistru cu fiecare gand care cadea pe jos. Ea intepenise cu privirea intr-o parte si tavanul ii curgea tot mai in jos. Cu toate astea, un perete, aflat acolo doar in trecere, ingalbenea...

Personal

Astept... trece vremea si ceasul se scurge transparent pana pe varful pantofilor. Ma uit in dreapta: aer... ma uit in stanga: vid... de-o parte si de alta a caii ferate cresc flori galbene de nisip. Ma mai uit odata in ambele parti si sinele de cale ferata se pierd ba in aer, ba in vid. Nimic in jur si nimic in mine. Trenul personal se taraste usor undeva la celalalt capat al lumii. Va mai dura o viata sau doua pana sa apara. Se lasa frigul in curand iar eu nici macar n-am unde scrie o carte.
- S-a intamplat vreodata - intreb seful de gara - sa vina mai devreme?
- Niciodata! Totdeauna la timp!
- Da... dar timpul? cu el cum ramane?
- Asta numai tu poti sti, calatorule! Cine vrei sa-ti numere visele daca nu tu?
- Bine, bine... dar trenul?
- Nu mai arunca umarul in nori si pastreaza-ti calmul. O sa vina!
E frig. S-a facut intuneric iar trenul... ei bine trenul meu personal e la celalalt capat al lumii. Care capat? Ei bine, unul dintre cele multe. M-am pierdut undeva la jumatatea dintre capetele lumii si astept sa vina trenul care sa ma ia de-aici. Seful de gara a adormit... poate ca asta urmeaza sa mi se intample si mie...

De tot!

S-a facut seara, s-a facut de ceai cu lapte si ne-am facut si noi de iesit in oras. Ne-am povestit si ne-am adus aminte, ne-am certat si ne-am sarutat si ne-am spus de suflet. Ne-am strans mainile si ne-am mangaiat obrajii, ne-am lipit fruntea de obrazul celuilalt, ne-am mangaiat inimile cu saruturi calde. Ne-am uitat ochi in ochi si am sorbit ganditori din pahare. Am intrebat-o daca imi poate tine mana intr-a ei pana cand insusi cerul va face riduri si ea a zis da. A spus Da! A zambit larg si mi-a daruit tot aerul ei pentru a-mi umple mie plamanii goi de tot ce fusesem pana s-o intalnesc. Acum suntem doi, impreuna, unul langa altul, de tot!