Esti ce mananci!

- Avem ceva de mancare?
- Cred ca da... ce-ai vrea asta seara?
- Nu stiu... ceva minor... nu mi-e prea foame!
- Ceva minor... eu ti-as propune un cvartet. E destul de digerabil!
- Da... poate... oricum, ceva minor sa fie.
- Cu putin chopin pe deasupra?
- Pune putin... dar nu prea mult. Ma roade inima si nu mi-ar cadea prea bine!
- Of... iar?
- Da... cred ca-i de la sonata de ieri. A fost cam grea...
- Bine... o sa tin minte! Nu-ti mai dau vioara niciodata.
- Nu cred ca vioara e de vina...
- Nici tu nu stii ce-i cu tine... ce-ar fi sa te relaxezi si sa incerci sa sorbi putin din preludiul asta? Iti va prinde bine...
- Ai dreptate... imi dai te rog o bagheta?...

Ploaie

Cu cateva trepte mai sus e o lumanare
La care mana mea uscata si albastra
Incearca sa ajunga de cand frigul a cuprins visul.
E din ce in ce mai frig in visul meu
Si marea de sub mine devine din ce in ce mai seaca.
Un zgomot de zale ruginite strabate aerul
Si frunzele care odata ma acopereau acum sunt moarte.
E galben si visul... odata cu el au cazut norii.
Si luna a venit mai aproape, dar n-o pot atinge.
Ma cufund in iarba pe care-o doresc si sper
Ca aburul sa-mi fie prieten.
Ma clatin pe-o fasie de metal incins si mi-e frig
Si marea nu-mi mai stinge focul de sub picioare.
Si visul meu e tot mai rece si luna tot mai galbena.
Nu e aici ochiul care sa-mi vada drumul,
Mana care sa-mi atinga scopul,
Piciorul care sa-mi umble prin minte.
E frig si zalele astea sunt tot mai grele si mai ruginite.
Mai sec ma simt cu totul
Iar lumanarea mea s-a stins in tine...

Uitare...

O limba vorbita corect te face sa uiti ca poti spune ceva. O idee spontana te face sa uiti ca poti gandi. Un soare luminos te face sa uiti ca te poti uita in sus. Uiti ca existi si continui sa fii? Uiti ca mergi pe asfalt calcand pe vise? Uiti ca stergi geamul cu o mana si cu cealalta te sprijini pe cer? Uiti ca trebuie sa alergi spre lumina si te impiedici de-o umbra? Lecitina ajuta... in caz ca nu uiti s-o iei!

Sensuri...

Se vorbeste adesea despre cuvinte,
Despre sensul lor.
Despre cum ar trebui, sau ar fi normal
Sa arate sau sa se poarte,
Sa zambeasca sau sa intinda mana primele.
Cuvintele nu intind niciodata primele mana!
Se vorbeste adesea despre idei,
Iar ideile incearca mereu
Sa se intoarca cu spatele cand vine vorba de ele.
Ideile nu pot fi educate.
Ele se imbraca si se poarta doar cum vor ele.
Despre gand e mai greu de discutat.
Gandul e obraznic si alearga de colo, colo
Fara sa astepte permisiunea cuiva.
Gandul e liber.
Dar se vorbeste adesea despre oameni
Si cand oamenii au cea mai mica legatura
Cu ideile, cu gandul sau cuvintele,
Acestea devin lipsite de tot, de sine, de viata...
Omul devine cuvant, idee, gand...

Descoperire:

Ai bagat vreodata mana adanc intr-un ou? Sa-i simti inceputul... sa pipai rostul lui cel galben si fragil... sa-i cresti cu ochii zilele si sa-i dai apoi de-o parte adevarul alb in care se infasoara... Eu am dat azi peste un ou sincer. Statea el singurel intr-un colt de lume. L-am luat in mana si i-am conturat cu degetul forma intreaga, de la varf pana jos cercetandu-i fiecare mica fisura si gandindu-ma la cum va fi crapat de propria-i buna intentie. Cu toate astea, am descoperit ca un ou nu-i deloc sensibil. Ai impresia asta cand il vezi ca nu se poate tine singur pe picioare. Dar incearca sa-l inchizi intr-un borcan, incearca sa-l pui sa stea drept zile intregi, fa-l sa se rostogoleasca in cerc ore la rand... nu se sparge. Si nu seriozitatea cu care apare in fata ta il protejeaza. Ci adevarul dinauntru. Cu cat e mai bine trecut prin focul framantarii propriei vointe, cu cat e mai calit in luptele cu propriul egocentrism, cu atat e mai tare si mai rezistent...

Muzica!

Ridica o mana! Lasa-ti capul pe-o parte si asculta. Simti? Acum incearca sa tulburi cu degetul partitura intortocheata tiparita sters pe nori. S-a facut lumina. O coarda anemica prinsa de-un colt de cer incepe sa vibreze si tu suflii cat te tin puterile intr-un con de umbra. Suna... Incepe sa se lege o armonie intre iarba pe care calci si cheile din geanta. Azi nu-mi placi. Ai un bemol care-ti atanra greu sub pleoape si ma impunge pauza de patrime pe care-o ascunzi de mine in buzunarul de la spate. Ai o sincopa in pantof si mergi ciudat... si cand credeam ca totul e pe cale sa se rezolve, vii si-mi trantesti in fata o bara dubla cu semn de repetitie. E bine asa?

Moment

Vine o vreme in care inima isi gaseste linistea si sufletul adoarme putin ca sa viseze frumos, cu fluturi si cu ingerasi. Vine o vreme in care mintea ia locul visului si incepe sa construiasca un scenariu dupa care fluturii ar trebui sa zboare, ingerasii ar trebui sa aiba si ei aripi, visul ar trebui sa fie vis. Dar nu stim niciodata sigur daca fluturii chiar pot sa zboare, daca ingerii chiar au aripi sau daca intr-adevar visam. Vine o vreme in care coplesiti de intrebarile astea ne gasim orele imprastiate pe tavan, ideile intr-un pahar cu cola si o singura carte, deschisa, undeva pe masa pe post de suport pentru cana de cafea. E momentul in care imaginea din fata noastra se suprapune cu cea din vis si fluturii incep sa se zbata in cana de cafea, ingerii o iau de nebuni pe pereti si visul... visul e o camera moarta, cu niste pereti reci, cu un geam deschis prin care nu se vede nimic, prin care nu se ingelege nimic. E golul din noi iesit in camera, e vidul din vis care atrage in el tot ce are viata si omoara orice miscare. Vine o vreme in care nu mai stii ca visezi, si nu mai esti sigur ca esti treaz. Cum nimeni nu intinde o mana de iarba unui cal in plin atac la regina, cum nimanui nu-i pasa de o furnica ce se urca incet pe-un cerc polar, te vezi deschis in fata lumii, cu sufletul gol intr-un frig de mormant, intr-o lume in care nimeni, nimic nu te vede, nu te aude, nu te vrea si te doare. Nu ai un deget care sa-ti arate scopul, nu ai un picior care sa-ti treaca durerea, nu ai un ochi care sa-ti vada rostul. Dar, undeva in tine, ai o viata si un foc la care ea se incalzeste. Ai undeva, putin mai jos, o dorinta pe care viata sta relaxata pe-o parte si se incalzeste la foc. Vine o vreme cand dorinta, viata si focul din tine se unesc si prind un nume. Numele asta este cheia visului tau. Este chemarea care scoate fluturii la lumina din cana de cafea, care da jos ingerasii de pe pereti si-i aseaza la loc in vis, si da drumul camerei reci sa zboare pe fereastra deschisa ca sa poti ramane tu, visul si numele, in ceva ce se numeste clipa perfecta. Vine o vreme in care, un nume iti poate spune cine esti!

p.s.: Lasa-ma sa fiu numele tau...