Cu greu!

Cand e atat de cald incat simti ca ti se prelinge sufletul pe gat in jos, cand nu te poti misca pentru ca stai intr-un spatiu mult prea stramt chiar si pentru a mai putea gandi, cand nu vezi nimic in jurul tau dar simti miros de nervi frecati in palma si calcati in picioare, atunci inseamna ca nu te-ai nascut inca. Dar cand vine vremea sa te nasti, sa incerci sa dai din maini si din picioare si sa simti ca-ti arde fruntea dupa o gura de aer, cand disperarea iti cuprinde fiecare membru imobilizat si fiecare parte din tine vrea afara, atunci sa te tii! Se iveste o crapatura undeva in intuneric, intr-un moment pe care-l anticipezi ca fiind unic in tot vacarmul asta de incercari esuate, si realizezi ca e singura cale. Impingi in toate partile, te faci mic, apoi te lungesti la loc, te mulezi pe dupa tot ce apuci, te rasucesti, te dezechilibrezi si te pierzi pe dupa tine, te avanti si cu capul inainte si iesi turtit la lumina. Asa am iesit eu azi din metrou.