Seara... doar seara!

Vine o vreme in care, stand cuminte cu fundul intr-o scrumiera curata, iti trec prin cap tot felul de idei care mai de care mai palide si mai transparente. Asta seara, cu degetul adanc infipt in propria memorie, scot de-un picior, la aer, niste amintiri dinr-o copilarie ce mi se pare din ce in ce mai neconturata. Imi aduc aminte ca printr-un geam nespalat de cleiul urat mirositor de pe copacii in care, ca orice copil, ma cataram fara remuscare. Imi aduc aminte de caldura de plapuma veche a ierbii in care eu, impreuna cu singurul pusti de varsta mea din bloc, ne ascundeam de dusmani invizibili, dar greu de invins. Imi amintesc de mine... julit in genunchi, mereu avid de fuga si libertate, tanjind in fiecare dupa amiaza de vara la mingea ce se rostogolea obraznica printre copiii din spatele blocului, in timp ce mie-mi alerga prin degete un necrutator studiu de Czerny, spaima elevilor din clasele 5-8 ai scolilor de muzica, specializarea pian - instrument principal. S-au dus momentele in care cu greu ma mai aduna mama de prin parcuri... asta atunci cand scapam de munca. Singurul lucru imprimat in mine ca un numar mare pe-o factura neplatita e faptul ca nici vantul, nici iarba, nici mingea, nici una dintre astea nu mi-a ramas nicaieri. Nu stiu sa zbor, nu stiu sa cresc la nesfarsit, nu stiu nici macar sa joc fotbal. Tot ce stiu e sa fac muzica, s-o fac bine si... din cand in cand sa ma mai si bucur de ea. Zgarmand adanc in nasul copilariei mele ma descopar incapabil de-a-mi concretiza momentul in care a aparut in mine responsabilitatea. O simt cate-odata, deci exista... Cand am trecut de la vis la constrangere? Azi am simtit lipsa aerului ca pe-o foame care te-apuca la 6 dimineata in statia de autobuz. Am simtit lipsa ierbii ca pe-o vreme rea. Am simit nevoia de fuga, de fuga departe... departe de tot. Acum, scapat de toate canoanele studiului instrumental mi-am gasit refugiul in singura oaza de reala libertate a muzicii: ingineria de sunet - magia din spatele geamului. M-am surprins asta seara, afundat intre butoane si sunete de trompeta, incercand sa-mi reamintesc momentul in care am stat ultima data pe iarba. Cand am avut ultima oara timp sa ma uit printre crengi la cer intins pe spate si sa nu mai numar orele? ...vine o vreme in care, stand cuminte cu fundul pe scaunul din fata mesei de lucru, uiti de tine, de ei, de noi... de tot. Cred c-am uitat si ce vroiam sa scriu in continuare...